
Fără angajament din vară, odată cu desființarea clubului Viitorul Șimian, mijlocașul stânga Denis Curea (21 de ani) a semnat cu CSC Dumbrăvița. Practic, Curea revine la după un an și jumătate la echipa din Timiș, la care mai evoluase, pe parcursul a 20 de etape, în sezonul 2022-2023. Ulterior, fostul junior de la Sport Kids și Farul Constanța a plecat la Viitorul Șimian, o alegere care s-a dovedit a fi neinspirată în cele din urmă. După desființarea echipei mehehedintene, Denis Curea a fost in discuții cu Ceahlăul Piatra Neamț și a participat la un amical al nou-promovatei în Liga 3 Vulturii Fărcășești, dar n-a fost pe placul antrenorul Cătălin Bucă.
CSC Dumbrăvița a intrat în pauza de iarnă de pe locul 17 în Liga 2, cu doar 15 puncte, și are ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Curea va fi coleg la echipa bănățeană cu portarul severinean Adelin Iliescu, adus în vară de la Șoimii Lipova. Iliescu (26 de ani) n-a bifat însă decât 3 jocuri în actuala stagiune.
