Atletic Drobeta a încheiat turul Ligii a 2-a la fotbal feminin în genunchi. În ultima etapă din acest an, fetele antrenate de Daniel Ispas au fost învinse pe Stadionul Severnav cu incredibilul scor de 18-0 de ACS Roma „Florin Pădurean” Timișoara. La pauză, bănățencele aveau „doar” 7-0. După acest eșec la scor de rugby, mehedințencele au întrat în pauza de iarnă de pe penultimul loc în Seria Vest, cu doar 6 puncte din 27 posibile. O victorie a fost obținută însă la „masa verde”, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, chiar în prima etapă! După ce harghitencele se impuseseră pe teren cu 9-0, oltencele au depus o contestație și au câștigat ulterior la comisiile FRF, cu 3-0. Au învins pe teren doar UTA Arad, cu 2-1, dar arădencele tot sunt cu un loc mai sus, deoarece au golaveraj superior. Lider, cu punctaj maxim și aproape promovată, este Politehnica Timișoara, urmată, la 8 puncte de ACS Roma Timișoara, care a urcat pe locul secund, după ce Universitatea Craiova a pierdut surprinzător la Baia Mare. În Seria Est, pe primul loc este CSM Alexandria, secondată de Rapid București. Campionatul se va relua pe martie 2025, cu etapa a 10-a, prima a returului, iar Atletic va disputa un meci crucial pentru evitarea retrogradării cu ultima clasată Sepsi Sfântu Gheorghe.
Atletic Drobeta retrogradase la finele sezonului precedent, dar a fost reprimită de FRF în Liga a 2-a, pentru a completa seria. Mai bine evolua în Liga a 3-a!
Liga a 2-a, Seria Vest, etapa a 9-a:
Ath. United Bihor – Politehnica Timișoara 0-7
ACS Baia Mare – Universitatea Craiova 3-1
Atletic Drobeta – ACS Roma Timișoara 0-18
UTA Arad – ACS Târgu Mureș 0-2
Sepsi Sf. Gheorghe – FC Argeș Pitești 0-3
Schimbați antrenorul, Ispas nu are nici o treabă cu funcția de antrenor. Poate fi maxim în galerie, la fotbal nu se pricepe deloc. Suntem ciuca bătăilor, toți ne bat de la 10 goluri în sus. Afară cu Ispas de la Drobeta!
E patronul echipei! Cine sa-l schimbe?
Felicitari Dane si nu te descuraja, de pe margine e usor de vorbit dar daca e sa te ajute cineva iti intorc spatele. Asta ca tot nu avem nici o echipa de seniori la nici un joc de echipa asa cum stie toata lumea.
Asa e, Daniel se chinuie singur si este de apreciat pentru asta! Era totuși mai bine pt el și pt fete sa joace în Liga 3, unde nivelul e mai scăzut!
Felicitari fetelor, felicitari Daniel eu unul am vazut ce inseamna sa vi la ora 5 dimineata de la servici si la ora 11 sa intrii in teren si sa joci, sau sa pleci la ora 4 dimineata in deplasare la Gherla si la ora 12 sa intrii pe teren si sa incerci sa dai tot ce ai mai bun din tine. Nu te descuraja desi stiu ca tie greu sa te gandesti seara ca faci o echipa si dimineata sa primesti telefon ca nu unele fete nu mai pot sa ajunga. Bafta multa .