Răspunsul șocant al unui director: ,,Un profesor are voie să se învoiască și să câștige bani din alte activități, în timpul orelor de școală…Nu știu de fapt!”

Săptămâna Mehedințeană a formulat zilele trecute o solicitare în baza Legii 544/2001, către Ministerul Educației și către Școala Gimnazială Nr.11 ,,Regele Mihai I” din Drobeta – Turrnu Severin, pentru a afla dacă profesorul de Educație Fizică și Sport Marian Balaci a avut depuse cereri de învoire pentru zilele de luni 04.11.2024 și vineri 08.11.2024, când a fost, în timpul orelor de program, observator de arbitri la meciurile de fotbal Viitorul Severin – CS Drobeta 2024, disputat pe Stadionul Dunărea din Comuna Pristol, și ACSO Filiași – ARO Câmpulung Muscel, disputat vineri, la ora 14:00, pe Stadionul Orășenesc din Filiași. A fost observator plătit pentru această activitate! Deoarece un observator trebuie să fie, conform ROAF, prezent la meciurile de Liga a 3-a cu cel puțin 2 ore înainte de startul partidei, la care adăugam și timpul parcurs pe distanța Drobeta Turnu Severin – Filiași, Balaci a plecat, în mod normal, de la Școala Gimnazială Nr.11 undeva în jurul orei 10:30. Pratic, n-a putut participa la toate orele de curs. Răspunsul la solicitarea nostră a fost trimis de Școala Gimnazială Nr.11 relativ repede, dar răspunsul semnat de doamna Daniela Ispas a fost unul șocant: ,,Nu vă putem răspunde, deoarece nu știm dacă sunteți redactor sau nu”!

Halucinant! În primul rând, solicitări în baza Legii 544/2001 pot formula și cetățenii de rând, nu doar reprezentanții mass-media. Și cum trebuia să-i demonstrăm doamnei Daniela Ispas? Să-i trimitem și copie după CI pe adresa de e-mail, care să ateste într-adevăr că numele corespunde cu cel al solicitantului? Am trimis, conform legii, adresa de e-amil, numărul de telefon și link-ul cu site-ul www.saptamanamh.ro. Am formulat în trecut solicitări în baza Legii 544 / 2011 către instituții cel puțin la fel de importante ca ISJ Mehedinți, gen MAI sau MApN, dar niciodată nu am primit acest răspuns: Nu vă putem răspunde, că nu știm dacă sunteți jurnalist”!

După ce am primit răspunsul pe e-mail, am încercat să sunăm la numărul de telefon fix de la Școala Generală Nr.11, în ideea că poate a fost o greșeală de redactare, dar timp de 2 zile nu ne-a răspuns nimeni. Am făcut între timp rost de numărul de telefon mobil al doamnei director Daniela Ispas, cea care a semnat adresa prin care ni s-a răspuns. După ce ne-am prezentat și am întrebat-o dacă acela este răspunsul oficial sau dacă știe cu adevărat prevederile Legii 544/2001, prima reacția a doamnei Ispas a fost: ,,Dar de unde ați făcut rost de numărul meu de telefon, de parcă era la secret, fiind persoană publică! Intrebând-o încă o dată dacă un profesor are dreptul să se învoiască și să lipsească de la ore pentru a câștiga bani în acest timp, fiindcă domnul Marian Balaci deține un PFA – alte activități sportive, prin care este remunerat pentru serviciile de observator, doamna Ispas a șocat încă o dată: ,,Da, are dreptul să câștige alți bani în timpul orelor, atâta timp cât are învoire depusă și dacă a găsit un înlocuitor. Întrebând-o dacă este sigură, a reformulat: ,,Nu știu de fapt, trebuie să caut exact, dar cred că da. De ce nu? Dar acestea nu-s întrebări de interes public! Dar v-am dat o dată răspunsul, în scris, în termen” (n.r. – răspunsul a fost că nu ne poate oferi detații, fiindcă nu știe dacă sunt jurnalist).

Practic, doamna Ispas ne împiedică, indirect, să ne facem datoria și să prezentăm opiniei publice un caz despre un angajat, plătit din bani publici, care se învoiește de la școală pentru a câștiga alți bani, în cursul săptămânii, în timpul programului! Practic, ia bani și ca profesor fără să fie prezent la ore, dar și ca observator! Dacă era în afara orelor de program sau sâmbăta/duminica, nu era nicio problemă. Problema este că o face în timpul orelor de program! Dar ne vom adresa Instanței, fiindcă nu ni s-a răspuns în scris la solicitarea noastră, în baza Legii 544/2001.

Profesor cercatat penal pentru furt

Același profesor Marian Balaci posta, pe pagina personală de facebook, în urmă cu ceva timp, o fotografie cu el la saună, acoperit doar cu un prosop și primea Like-uri inclusiv de le elevele minore. Este etic? Tot Balaci este cercetat penal pentru furt de lemne, în perioada în care era director al Școlii Gimnaziale din Isverna, în 2022 mai exact. Ministrul Învățântului din acea perioadă l-a demis a doua zi! Dosarul se află și în prezent pe rol și a avut mai multe termene, majoriatatea amânate. Următorul termen va fi în ianuarie 2025.

Articol scris de: Mircea OGLINDOIU

4 Comments

  1. Vasile marian

    Incredibil! Cineva trebuie să-i tragă la răspundere pe habarniștii ăștia!! Tupeu și inconștiență, de-a dreptul!

  2. Ionut

    Un sistem putred! Se spala de jeg unii de altii! Aceasta directoare ascunde gunoiul sub pres! Dar cum a ajuns acest profesor de sport director la Isverna? Si de ce se tot amana procesul lui? Care sunt interesele?

    • Asa când politicul controlează aproape totul in tara asta! Chiar și mass-media! Dar mai sunt 5% și jurnaliști integri și mai scos la iveala aceste nereguli

  3. Cristi

    Acest Balaci este un escroc! Un hot care mananca banii dati de primarie pentru copii de la Luceafarul , un hot care fura lemne, un hot tinut in spate de virgil popescu, un om fara scrupule! Mai bine ati scrie si de turismul electoral de la isverna din 2020 cand cara in pandemie oamenii cu microbuzele ca sa-l voteze primar! Intr-o zi va face puscarie! Ulciorul nu merge de multe ori la apa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *