Medalii la Vinkovci, dar și laude la adresa Primăriei

Judoka de la CSM Drobeta Turnu Severin și-au verificat potențialul la Turneul Internațional ’’Higl Open’’, de la Vinkovci, din Croația, competiție la care au luat startul 441 sportivi de la 34 cluburi din 8 țări.

Pe tatami s-au regăsit judoka de Under 8, 10, 12, 16 și 18, individual masculin și feminin, iar clubul severinean a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere prin Daria Hondorocu, la categoria de vârstă sub 12 ani și cea de greutate de 48 kg, la fel ca Gabriela Leuca (U14 – 52 kg), Nariana Cârjan (U16 – 40 kg), Albert Sucigan (U16 și U18, -60 kg) și Andrei Drocan (U16 – 73 kg). Pe locul secund s-a clasat Naziana Cârjan (U16 – 40 kg), iar Albert Bobâlcă și Albert Sucigan au încheiat competiția pe locul al treilea, la U8 – 24 kg, respectiv U18 – 73 kg.

Rezultatele de la individual au contat în clasamentul pe echipe, astfel că CSM Drobeta Turnu Severin a terminat competiția pe locul al 4-lea, din 34 de cluburi participante. ,,A fost un turneu care contribuie la pregătirea și progresul sportivilor noștri și ne bucură acest lucru, fiindcă drumul performanței de-abia a început pentru acești copii talentați și muncitori. Toate acțiunile de pregătire și participare ale secției de judo de la CSM nu ar fi fost posibile fără implicarea și sprijinul pe care Primăria Drobeta Turnu Severin ni le-a acordat permanent. În felul acesta, sportivii noștri au reușit să fie mereu bine pregătiți, iar prin rezultatele obținute să facă cunoscut numele orașului nostru, atât în țară, cât și în străinătate, a declarat antrenoarea de la secția e judo a CSM Drobeta Turnu Severin, Lena Sterea.

Practic, comunicatul remis e Sterea este similar celui dat după fiecare turneu e pregătire, unde medalii există, într-adevăr. Dar vorbim despre turnee cu caracter amical. La competițiile oficiale internaționale și naționale însă, orașul nu mai este așa bine reprezentat, fiindcă medaliile lipsesc cu desăvârșire, cu excepția, doar la naționale, a celor obținute de fetele Hondorocu și Cârjan.

Dar e campanie electorală și sutele de mii de lei alocate Clubului Sportiv Municipal Drobeta Turnu Severin, care mai are secții de lupte libere și feminine, box sau atletism, trebuie probabil cumva răsplătite prin discursuri apuse de mai bine de 3 decenii. Totodată, mai mulți părinți ni s-au plâns că plătesc taxă lunară pentru pregătirea copiilor, deși clubul are finanțare din bani publici și folosește gratis spațiul de antrenamente pus la dispoziție în Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin

Articol scris de: Alin Prejbeanu

1 Comment

  1. Florin

    Asa este! Eu mi-am retras copilul de la vasilan datorită taxelor banilor pe cantonamente sau pe kimonuri second. Și au bani de la primar !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *