Nici n-a fost bine inaugurat, că Bazinul Olimpic din Drobeta Turnu Severin, renovat cu peste 12 milioane de euro, are deja surplus de apă. Nu în cuvă, ci în încăperile de la subsol, unde sunt infiltrații și s-a instalat igrasia! Mai exact, apa pătrunde prin zidurile laterale și din subsol, iar pereții sunt deja imbibați! Nu suntem specialiști, dar firma Concelex, cea care a primit lucrarea prin licitație publică, ar trebui să fie! După cum a efectuat lucrările de izolație, nu pare a fi, desi avea referințe bune! Plouă inclusiv în unele birouri de la etaj, după cum s-a plâns administratorul Cristian Trandafir în unele cercuri!
Se văd în schimb bălțile din subsol și pereții afectați de infiltratii! Vorbim despre o lucrare de reabilitare, care a costat peste 12 milioane de euro, fără să implice și partea bazinului dinspre Strada Crișan! Cu acesti bani, în alte orașe s-au construit bazine de înot din temelii, cu suprafață și cu tribune mult mai mari! Pe surse, am aflat că Bazinul Olimpic din Drobeta Turnu Severin, aflat în administrarea Consiliului Județean Mehedinți, înregistrează lunar pierderi uriașe și că ar putea fi inchis la inceputul anului viitor, la scurt timp după Alegerile Generale, invocându-se unele lucrări de mentenantă!
Tot pe surse, chiar din interior, am mai aflat că dimensiunea culoarelor din bazin nu ar permite desfășurarea unor competiții oficiale de anvergură (Campionat National de Seniori, Campionat Balcanic sau European de Juniori). Poate doar campionat național de polo! Dar Severinul nu are sporturi de echipă la seniori, la nivel național, fie că vorbim de fotbal masculin, handbal, masculin sau feminin, baschet, masculin sau felimin, volei, futsal, rugby, hochei pe gheață sau polo! Doar o echipă de fotbal feminin, susținută inclusiv cu bani publici, de la CJ Mehedinți si CL Drobeta Turnu Severin, care e ciuca bătăilor prin Liga 2, deoarece trimite pe teren doar junioare!
Dar marea problemă nu este mediocritatea fotbalului feminin mehedințean, ci pe ce s-au risipit 12 milioane de euro? Este justificată această sumă exorbitantă! Grav este și faptul că, în urmă cu mai bine de un deceniu, Ștrandul Olimpic, aflat în dreapta Bazinului Olimpic Drobeta Turnu Severin, a fost alocat unei firme private, care a trunchiat ulterior cuva, deci practic a schimbat destinația Ștrandului Olimpic: dintr-unul omologat pentru competiții oficiale în aer liber, într-un ștrand de agrement, împărțit în două bazine mai mici! Legea ANS spune clar că trebuie să păstrezi exact destinația inițială! Cine a semnat actele la vremea respectivă? A fost legal? Dar ne va răspunde ANS în baza Legii 544 / 2001! Va răspunde însă cineva pentru „masacrul” ștrandului?! Probabil ca nu! Apa trece, pietrele rămân!
Ma îndoiesc ca va fi cineva tras la răspundere? Dar aceasta lucrare nu are garanție? Dar la cat s-a furat si sd fura din România e greu de crezut! Țară de UE? Poate de MUE!
Corect!