Primarul ales al Municipiului Orșova, Adrian Cican, de la PNL, a fost validat în funcţie, marţi, de Judecătorie, iar la sfârşitul acestei luni va depune jurământul de primar. Urmează ca Prefectura Mehedinți să stabilească data învestirii lui Adrian Cican în funcția de primar, precum și data constituirii noului consiliu local.
“Soluția pe scurt: Admite cererea formulată de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 2 Orşova. Validează alegerea domnului Cican Adrian, în funcţia de Primar al municipiului Orşova, judeţul Mehedinţi la alegerile locale din data de 09 iunie 2024, din partea Partidului Naţional Liberal. Prezenta hotărâre se comunică de îndată Prefectului Judeţului Mehedinţi şi Secretarului general al municipiului Orşova, care are obligaţia aducerii la cunoştinţă publică prin afişarea acesteia la sediul unităţii administrativ-teritoriale, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare. Executorie. Cu drept de apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică, apel care se va depune la sediul Judecătoriei Orşova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08 octombrie 2024.
Document: Încheiere finală (dezinvestire)”
Adrian Cican, fost director al Spitalului Municipal Orşova, a câștigat în vară detașat lupta pentru Primăria Orșova, după ce i-a învins la scor pe Constantin Popescu (PSD) și Ciprian Mocanu (AUR).
Articol scris de: Mircea Oglindoiu